Comunicat de presă

Acasa Comunicat de presă

Federaţia „Organizaţia Naţională a Persoanelor cu Handicap din România” (ONPHR) a lansat, joi, 26 februarie, proiectul „SES-Susţinere Economică şi Socială pentru persoane vulnerabile”, cofinanţat din Fondul Social European, prin POSDRU – INVESTEŞTE ÎN OAMENI!, – vizând promovarea incluziunii şi dezvoltarea economiei sociale în România.

“Astăzi pornim împreună într-un proiect care îşi propune să faciliteze accesul pe piaţa muncii al persoanelor celor mai dezavantajate economic şi social,” a declarat Ramona Şuteu, managerul proiectului.

Obiectivul general al proiectului este promovarea economiei sociale, ca mecanism activ si viabil, generator de incluziune socială si profesională a persoanelor vulnerabile, prin dezvoltare personală si profesională a acestora, prin infiinţarea de întreprinderi sociale şi prin diseminarea de modele de bune practici.

„Beneficiind de fonduri europene, vom crea zece întreprinderi sociale în mediul urban şi rural, în câteva regiuni din ţara, care vor pune bazele, sperăm, unui model pentru dezvoltarea unei economii sociale viabile şi dinamice în România,” a adăugat Ramona Şuteu la conferinţa de lansare, organizată joi în Bucureşti.

Proiectul regrupează parteneri locali şi un partener din Portugalia, propunându-şi să crească numărul de beneficiari ai măsurilor integrate și inovatoare de ocupare a forței de muncă.

“$E$-Susţinere Economică şi Socială pentru persoane vulnerabile” pe care îl derulam în acest an împreună cu partenerii nostri va ajuta la dezvoltarea economiei sociale şi, prin angajarea persoanelor cu dizabilitati în cele 10 structuri pe care le vom crea, vom contribui la creşterea calităţii vieţii şi a bunăstării lor”, a declarat Francisc Simon, preşedintele ONPHR.

În cadrul proiectului vor fi înființate 10 noi întreprinderi sociale, din care 4 SES-uri în mediul urban – regiunea Bucureşti–Ilfov: un magazin de comerţ online, o întreprindere de servicii arhivistice integrate, un atelier manufactură obiecte artizanale, care va avea şi statut de unitate protejata autorizată (UPA) în regiunea Sud-Est, un centru de ingrijire batrani la domiciliu şi 6 SES-uri în mediul rural: un centru de servicii integrate de asistenţă socio-profesională (formare, plasare persoane vulnerabile plus servicii curăţenie) în regiunea Vest, un atelier tâmplărie, obiecte tradiţionale din lemn, o unitate producţie lumânări decorative şi săpunuri naturale şi un centru procesare fructe şi legume prin metode tradiţionale în regiunea Sud Vest, un centru de recuperare medicala pentru copii, un centru care asigura servicii de ingrijire bătrâni la domiciliu.

Grupul țintă al proiectului este alcătuit din 420 de persoane provenind din categoriile vulnerabile: 29 de persoane de etnie romă, 71 de persoane cu dizabilităţi, 13 tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului, 97 de persoane din familii cu peste 2 copii, 40 de persoane care au părăsit timpuriu şcoala, 75 de femei în situaţii de risc, 87 de persoane care trăiesc din venitul minim garantat, 8 persoane afectate de boli profesionale.

Proiectul este implementat de ONPHR în parteneriat cu CRPG – Centrul de Reabilitare Profesională Gaia (Portugalia), Fundația Inimă de Copil-Galați, Asociația HABILITAS – Centru de Resurse și Formare Profesională, Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Caleidoscop, Asociaţia pentru Dialog şi Educaţie Civică, Asociaţia Ai Grijă de Mine, Asociaţia CONSILIER-VEST, pe o perioadă de 12 luni.